Actorul și cântărețul american Kris Kristofferson, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că a început să își piardă memoria și că, deși poate încă să susțină concerte, celelalte activități și proiecte ale sale sunt afectate de această problemă medicală.
Considerat unul dintre cei mai de succes cântăreți de muzică country, căsătorit de peste 33 de ani și tată a opt copii, Kris Kristofferson a vorbit în premieră despre pierderile sale de memorie, informează dailymail.co.uk.
Starul american a spus că a început să se confrunte cu această problemă în ultimii doi ani și că, deși ea nu i-a afectat deocamdată concertele, îi afectează celelalte activități din viața de zi cu zi.
„Mi-aș dori ca memoria mea să nu fie atât de slabă”, a declarat el pentru FOX411. „Medicii mi-au spus că mi se trage de la fotbal, de la box și de la celelalte contuzii pe care le-am avut. Acum doi ani, memoria mea a început să se degradeze. Pot încă să-mi amintesc versurile cântecelor mele, așa că pot încă să susțin concerte, însă, în afară de asta…”.
Bunul său prieten și coleg de breaslă, muzicianul Glen Campbell, în vârstă tot de 77 de ani, a dezvăluit că are și el pierderi de memorie, iar maladia Alzheimer cu care a fost diagnosticat l-a făcut să devină dependent de sprijinul soției sale.
În ciuda acestor pierderi de memorie, Kris Kristofferson consideră că este „binecuvântat” și că este fericit cu viața pe care o are.
„Sunt foarte norocos. Și pe deasupra, am o soție (Lisa Meyers) cu care sunt căsătorit de 33 de ani, am opt copii și toți seamănă cu mine”, a spus el. „Mă simt binecuvântat și mă aflu într-o perioadă foarte bună din viața mea”, a adăugat el.
Kris Kristofferson, care va putea fi văzut în curând pe marile ecrane într-un film independent, „The Motel Life”, în care joacă alături de Emilie Hirsch, Dakota Fanning și Stephen Dorff, spune că muzica va fi întotdeauna prima lui pasiune.
„Muzica este ceea ce sunt. Când eram copil, compuneam cântece, dar apoi am început să fac ambele meserii (actor și cântăreț) și, de multe ori, eram angajat pentru a face ambele în aceeași săptămână. Fără pregătire, fără antrenament”, a spus starul american.
Vorbind despre aspirațiile care i-au mai rămas pe plan profesional, artistul a spus: „Nu pot să mă gândesc la nimic pe care aș fi putut să-l fac și pe care să nu-l fi făcut deja. Poate să scriu și să regizez un film, însă nu cred că voi face așa ceva. Mă simt pur și simplu norocos că sunt în viață și că am colaborat cu atât de mulți oameni minunați”.
Pe parcursul unei cariere prestigioase de peste o jumătate de secol, Kris Kristofferson, care își compune majoritatea pieselor pe care le interpretează, a lansat multe cântece devenite ulterior celebre, precum „Me and Bobby McGee”, „For the Good Times”, „Sunday Mornin’ Comin’ Down” și „Help Me Make It Through the Night”. A debutat în cinematografie în 1971, în filmul „Traficantul de droguri/ Cisco Pike”, și s-a remarcat apoi în multe filme de succes, precum „Pat Garrett și Billy The Kid”, „Alice nu mai locuiește aici” și, mai ales, „S-a născut o stea/ A Star is Born”, în care a jucat alături de Barbra Streisand. Pentru acest rol a fost recompensat cu Globul de Aur. Au urmat alte roluri importante, precum cele din peliculele „Tărâmul făgăduinței”, „Frăția armelor”, „Sânge și orhidee”, „Millennium”, „Focul din adâncuri”, „Planeta maimuțelor”, „Cămașa de forță”, și, mai ales, filmele din franciza „Blade Runner”.